Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal
ultima actualizare : Legea nr. 111/2018 din 16 mai 2018
Editie adnotata cu Normele metodologice aprobate prin H.G. 1/2016,
ultima actualizare : Hotararea Guvernului nr. 284 din 27 aprilie 2017
precum si cu ordinele pentru aplicarea Codului fiscal
emise pana la data de 18 mai 2018
TITLUL I - Dispozitii generale
CAPITOLUL I - Scopul si sfera de cuprindere a Codului fiscal
ART. 1 - Scopul si sfera de cuprindere a Codului fiscal
(1) Prezentul cod stabileste: cadrul legal privind impozitele, taxele si contributiile sociale obligatorii prevazute la art. 2 alin. (2), care sunt venituri ale bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurarilor sociale de stat, bugetului Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate, bugetului asigurarilor pentru somaj si fondului de garantare pentru plata creantelor salariale; contribuabilii care au obligatia sa plateasca aceste impozite, taxe si contributii sociale; modul de calcul si de plata a acestora; procedura de modificare a acestor impozite, taxe si contributii sociale. De asemenea, autorizeaza Ministerul Finantelor Publice sa elaboreze norme metodologice, instructiuni si ordine in aplicarea prezentului cod si a legilor de ratificare a conventiilor de evitare a dublei impuneri in aplicare.
(2) Cadrul legal de administrare a impozitelor, taxelor si contributiilor sociale obligatorii reglementate de prezentul cod este stabilit prin Codul de procedura fiscala.
(3) Daca orice prevedere a prezentului cod contravine unei prevederi a unui tratat la care Romania este parte, se aplica prevederea acelui tratat.
(4) Orice masura de natura fiscala care constituie ajutor de stat se acorda potrivit dispozitiilor legale in vigoare privind ajutorul de stat.
ACTE NORMATIVE
ART. 2 - Impozitele, taxele si contributiile sociale obligatorii reglementate de Codul fiscal
(1) Impozitele si taxele reglementate prin prezentul cod sunt urmatoarele:
a) impozitul pe profit;
b) impozitul pe veniturile microintreprinderilor;
c) impozitul pe venit;
d) impozitul pe veniturile obtinute din Romania de nerezidenti;
e) impozitul pe reprezentante;
f) taxa pe valoarea adaugata;
g) accizele;
h) impozitele si taxele locale;
i) impozitul pe constructii.
(2) Contributiile sociale obligatorii reglementate prin prezentul cod sunt urmatoarele:
a) contributiile de asigurari sociale, datorate bugetului asigurarilor sociale de stat;
b) contributia de asigurari sociale de sanatate, datorata bugetului Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate;
c) contributia asiguratorie pentru munca, datorata bugetului general consolidat.
CAPITOLUL II - Aplicarea si modificarea Codului fiscal
ART. 3 - Principiile fiscalitatii
Impozitele si taxele reglementate de prezentul cod se bazeaza pe urmatoarele principii:
a) neutralitatea masurilor fiscale in raport cu diferitele categorii de investitori si capitaluri, cu forma de proprietate, asigurand prin nivelul impunerii conditii egale investitorilor, capitalului roman si strain;
b) certitudinea impunerii, prin elaborarea de norme juridice clare, care sa nu conduca la interpretari arbitrare, iar termenele, modalitatea si sumele de plata sa fie precis stabilite pentru fiecare platitor, respectiv acestia sa poata urmari si intelege sarcina fiscala ce le revine, precum si sa poata determina influenta deciziilor lor de management financiar asupra sarcinii lor fiscale;
c) justetea impunerii sau echitatea fiscala asigura ca sarcina fiscala a fiecarui contribuabil sa fie stabilita pe baza puterii contributive, respectiv in functie de marimea veniturilor sau a proprietatilor acestuia;
d) eficienta impunerii asigura niveluri similare ale veniturilor bugetare de la un exercitiu bugetar la altul prin mentinerea randamentului impozitelor, taxelor si contributiilor in toate fazele ciclului economic, atat in perioadele de avant economic, cat si in cele de criza;
e) predictibilitatea impunerii asigura stabilitatea impozitelor, taxelor si contributiilor obligatorii, pentru o perioada de timp de cel putin un an, in care nu pot interveni modificari in sensul majorarii sau introducerii de noi impozite, taxe si contributii obligatorii.
ART. 4 - Modificarea si completarea Codului fiscal
(1) Prezentul cod se modifica si se completeaza prin lege, care intra in vigoare in termen de minimum 6 luni de la publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
(2) in cazul in care prin lege se introduc impozite, taxe sau contributii obligatorii noi, se majoreaza cele existente, se elimina sau se reduc facilitati existente, acestea vor intra in vigoare cu data de 1 ianuarie a fiecarui an si vor ramane nemodificate cel putin pe parcursul acelui an.
(3) in situatia in care modificarile si/sau completarile se adopta prin ordonante, se pot prevedea termene mai scurte de intrare in vigoare, dar nu mai putin de 15 zile de la data publicarii, cu exceptia situatiilor prevazute la alin. (2).
(4) Fac exceptie de la prevederile alin. (1) si (2) modificarile care decurg din angajamentele internationale ale Romaniei.
ART. 5 - Norme metodologice, instructiuni si ordine
(1) Ministerul Finantelor Publice are atributia elaborarii normelor necesare pentru aplicarea unitara a prezentului cod.
(2) in intelesul prezentului cod, prin norme se intelege norme metodologice, instructiuni si ordine.